Plouă cu lacrimi în lumea mea perfectă!
E atât de frumos când ne iubim
și culeg încet imperfecțiuni pe lângă noi...
În dimineața aceasta m-am gândit
că aș putea pilota un avion,
că aș putea să zbor peste culori,
peste flori, peste sentimente!
În lumea mea rezervorul cu lacrimi
nu se termină niciodată,
e un pahar acolo tot timpul plin.
Lângă mine și tine sunt ei:
sufletul nostru în afara noastră,
ca două prelungiri ale noastre,
că două primăveri albastre în vara toridă,
sau în toamna în care eu sunt pământul obosit.
Anotimpurile vin și pleacă în sufletul meu,
bate vântul iarna aceasta
și vântul alungă zăpada și mă tem de pustiu...
Florile noastre nu se ofilesc niciodată,
ne ofilim noi de dorul nostru, de dorul lor,
de frica aceea că nu sunt un bun pilot,
că poate nu zbor destul de bine ...