În orice arde, stă și frigul,
În lacrimi crește un zâmbet blând,
Și-n orice punct se naște drumul
Pe care-l afli doar mergând.

În ură doarme și iubirea,
În bine stă ascuns și răul.
Când mintea tace, spune firea,
Iar în furie stă umorul.

În noapte doarme ziua albă,
În zgomot naște liniștea,
În suflet clipa cea mai slabă
Naște în ea tăria sa.

În orice capăt e începutul,
În fiecare „nu” e un „da”.
În noi trăiește absolutul
Doar dacă am vrea.

Nu-i alb deplin, nici negru clar,
Ci totul e o punte între stări,
Un dans al umbrei cu lumina
Ce naște sens în căutări.

Și mulțumesc, tăcut, luminii,
Că m-a învățat să fiu întreg,
Să văd în orice prăbușire
Un zbor, nu doar un vechi eșec.

Nu-i rău, nu-i bine... e doar viața,
Un gând între ce-i jos și sus,
Și-n fiecare dimineață
Se ascunde-un început de Sus.

I.P.