îmi așez sufletul pe hârtie
ca morții trupul în sicrie
să vă vorbesc despre o fată
puțin ciudată...
iubită te-am avut-o
în vremea de parfum plăcuto

avea fata asta un nu știu ce
de te lăsa mereu în *ce?*
spunea mereu că mă va părăsi curând
de te lăsa în *când?*
mă făcea să fiu
al îngerilor fiu
în zori de zi
să fie lângă mine când mă voi trezi

m-a părăsit

și culmea, pentru un Luntraș găsit
în vremea ce o trecea apa

am rămas prostit c-o lumânare-n mână
în timp ce groparii deschideau groapa,

bat câmpii, deci exist...

***

e timp de când apus-a răsăritul morții ei, o port
cu mine ca la datorie
când în codri foșnesc frunzele moarte iau lebăda-liră
și o acordez
cânt și Dumnezeu îmi acordă note dela 1 la 100
până acum n-am reușit decât
un procentaj minor față de alți purtători de lebede

când mi te-am zămislit din coastă la roata olarului
stătea Dumnezeu, învârtea
de se nășteau oameni, acum numai roata norocului
naște oameni
restul sunt fiare fierul de luptă îmi atârnă de brațul
drept al sufletului
cu el ucid sentimente ce mă împing a ucide nu glumesc
aș fi în stare
să omor un lup ce se hrănește cu blana oilor
sunt un berbec de spart
porțile cetăților necucerite încă de neuronii mei
formolizați... am
o destinație imprecisă trenul acesta via Bachus

când eram copil era mai simplu m-am cățărat
pe iedera părintească
și multe Juliete am avut acum sunt singur
ca un cuc de ceas
a cărui pendulă a stat