Când Roma

Când Roma-și tocea începutul,
În urbea cu gură de lup
Fecioara cu gândul departe,
Cu albul veșmânt peste trup,
Ea piața cu pasul străbate
Pe piatra de calcar și lut
Spre drepte și-nalte coloane
Când Câmpul lui Marte e mut,
Departe de lănci și coroane,
Sub aripa umbrei de scut.
Un Marcus de printre tarabe
Îi pune poruncă de sus
Ca sclavei ce-a lui e supusă
Pe fată din gânduri a smuls.
Și doica și lumea ridică
O voce Virginiei semn
Că numele-i rază de soare
Și printre ai locului demn.
Dar Marcus apasă cuvântul
Și aspru-și susține porunca
Acum el dreptate va cere
Magistrului legea-i e stânca.

În fața magistrului, unul
Din zece ce umbra-și desface
Acuză soldatului mâna
De furt dar mulțimea nu tace.

Magistrul sentința o pune,
Armata-i plecată din loc,
Fata la Marcus rămâne
Dar plebea cere soroc.
Ca fata să stea-n libertate
Și încă o zi să amâne
Soldatului vestea s-ajungă
Apoi ei din nou să se-adune.

Până la sosirea lui
Mulțimea în cor primește
Chezășia pentru fată
Și timpul se odihnește.

Fata-i dată libertății,
Umbra judelui e-n prag
Și scrie poruncă-n șoaptă
Purtătorilor de steag,
Soldatul să nu primească
Învoire de plecat
Și să fie cât mai strașnic
La datorie legat.
Dar Minerva și Fortuna
Ambele fiind femei
Peste gânduri pune mâna,
Alta peste ochii ei
Doi din tinerii cetății
Duc pe drum întunecat
Vestea înaintea sorții
Literei de magistrat.

În cetate s-au ivit primii zori, umbre-aplecate,
Fata și soldatul, scutul, hainele întunecate,
Urbea tace, legea cere, mulțimile adunate,
În douăsprezece table-i Roma și-n tot atât încape.

În fața magistrului rece
Ce umbra-i avea adăpost
Arată spre fata ce-i sclavă
Din sclavă furată a fost,
Acuză soldatului mâna
Și furtul i-a fost fără rost.

Cuvântând centurionul, el, Virginius soldat
Roagă înaltul magistru, să poată fi împăcat,
Doica și sclava furată, prin cuvânt adevărat
Să-i citească invers timpul, fără lege, fără stat,
Magistrul fără cuvinte, dintr-un semn a-ncuviințat.

Vulturii peste coline
Se rotesc pe fondul gri,
Vântul ocolește piața,
Ochii văd lumina-n zi,
Amorțește orizontul,
Umbrele le sunt târzii,
Cerul strigă, scutul cade
El alege: nu vei fi!

Plebeul pe fată o cere
Cuvânt de aproape să-i dea
Soldatul cu mâna-ncercată
Pe fiica din lege o ia.
Privirea-i nu caută cerul,
Pumnalul decide în drept
Și fiica-i din lege retrasă,
Retras e pumnalul din piept.