Nu-i loc, nu-i timp, nu-i vremea pentru mine,
Nici pe pământ și nici în cer, se pare.
Iar gândul ipohondru simt cum vine
Peste nepământeanul, ignorat de soare.

Mă doare rădăcina din cuvânt,
Și sub pământ e-o nebunie pură.
Râmele-au învățat că jurământu-i sfânt,
Iar cârtița recită din Scriptură.

Nu sunt ferestre și nu sunt taxiuri,
Coșciugul pare că îmi e culcuș.
Voi merge prin tăcutele pustiuri,
Și pâinea are gust de rumeguș.

Deasupra simt cum lumea fierbe-n treburi,
Falsa credință este iar stăpână.
Aici, jos, eu mă simt printre ierburi,
Ca Atlas, ținând pământul într-o mână.

Iar de-ați vrea să vin la suprafață,
Vă spun de-acum că nu este posibil.
Aici pare că este altă viață,
Și veacul curge rece, prin mine — impasibil.