Domnul, prin răstignirea Sa, se face pe Sine pentru fiecare dintre noi simbol al crucii în aceiași măsură în care înțelegem că iubirea Lui înseamnă a prețui pe Cel care dăruiește fără a problematiza despre aspectele pierderii ori câștigului existențial. Că iubirea Sa nu este un fel de dragoste oarbă sau o bucurie generată cu scopul de a dărui ori de a primi. Că a iubi înseamnă, în sine, așa cum ne propune El, a rămâne recunoscători față de cel care oferă pentru că, prin darul pe care îl oferă, cel ce îl dăruiește cheamă la înălțare pe cel căruia îi adresează darul. Dar, mai mult decât atât, că a te îndrăgosti înseamnă să prețuiești pe cel care dăruiește și nu de darul pe care îl oferă.
În acest context, Crucea Domnului este cadoul pe care Cerul ni-l oferă în felurite chipuri pentru a țese lumea ca existență în carnea fiecăruia dintre noi. Crucea este simbolul lemurilor Cerului pe care acesta le împletește din ghemurile Sale de umbre și lumini ca pe pânze ce ilustrează experiențele în care ne învelim până când murim și înviem.