Învăț să pășesc fără să mă sprijin de brațul tău
fac liniște în mintea mea să îți pot auzi pașii
calc pe urmele tale a plecare
nisipul stă încremenit în clepsidră
ține timpul pe loc înadins
mi-e dor de tine dar pretind că nu-mi e

Atunci când cireșii dau în floare
toate săruturile își au locul lor
te așezi ca o ploaie în poarta mea tu
ca și cum fericirea noastră stă să vie
de parcă n-ar fi existat vreodată
îmi spuneai atunci că n-ai de gând să pleci


Nici primăvara nu mai are aceeași putere asupra mea
sau poate doar mă inițiază să simt cum e când îmi lipsești
mi se pare că toate s-au întâmplat cu ani și ani în urmă
mi-e dor de tine dar pretind că nu-mi e