Coloana urcă trepte spre bolta de cristal,
Din vatra veche, aspră, pe-al vremii larg hotar;
E rugă dăltuită în nod de dor și har,
Un stâlp ce stă de veghe pe-al neamului altar.

Romb după romb, lumina se naște în rotiri,
Duh vechi din Gorj, izvorât din mii de amintiri,
E zborul fără moarte, din lutul scos în larg,
Un imn de veșnicie pe-al timpului catarg.

Cioplește, Meșter dragă, în huma din pământ,
Să scoți la suprafață cel mai curat cuvânt,
Să simtă lumea-ntreagă tăria din frământ,
Și dorul de-altădată, prin nod de legământ.

Din mâna ta trudită, o poartă s-a deschis
Spre-o lume mai curată, ca-ntr-un nesfârșit vis,
Coloana e chemarea pe care Ceru-a scris,
Lăsând pe bolta mândră un semn de neînvins.