Coloana urcă trepte, spre bolta de cristal,
Din vatra românească, pe-al vremii vechi hotar,
E ruga dăltuită în lemn de dor și har,
Un stâlp de amintire, al neamului altar.

E pasul spre lumină, prin romburi repetat,
E sufletul din Gorjuri, în piatră îmbrăcat,
E zborul fără moarte, din lutul sfânt luat,
Un imn de veșnicie, spre ceruri înălțat.

Cioplește, Meșter dragă, și lutul din pământ,
Să punem în lumină, cel mai curat cuvânt,
Să simtă lumea-ntreagă, tăria din frământ,
Și dorul de-altădată, legat prin legământ.

Din mâna ta divină, o poartă s-a deschis,
Spre-o lume mai curată, ca-ntr-un nesfârșit vis,
Coloana e chemarea, ce Dumnezeu a scris,
Lăsând pe cerul mândru, un semn de neînvins.