ca și cum timpul ar fi o punte
între ieri și azi
așa te simt de aproape
că pot să te ating

din tăcerea ta
se naște o lumină
mai fragilă decât prima zăpadă
dar destulă cât să mă țină vie

iar dacă părul meu
devine tot mai alb
nu e povara timpului pe care îl port
e belșugul iernilor
în care am învățat să aștept

tăcerea nu mai doare
a devenit adăpost pentru gânduri
un loc în care stau cu tine
când ninge