Eu te dezbrac în fiecare vis
Și te acopăr cu metafore-n versurile mele,
Ești calea către un pierdut paradis
Și plânsul mut al iubirii căzute dintre stele.

Pe buze-ți picur tăceri cu gust de trandafir,
Și-n ochii tăi mă pierd ca-ntr-o durere,
Tu ești mireasma fină-a tandrului zefir
Și elixirul vieții care îmi dă putere.

Sub pașii tăi se stinge-al meu destin,
Iar veacul mă privește insistent,
Ești visul meu, profund și clandestin,
Sau poate ești un ultim tratament.

Mă vindeci și ucizi în același timp,
Ca o otravă ce pătrunde lent,
În mine arzi în orice anotimp,
Un foc tăcut, dar foarte evident.

Și dacă totul este doar destin
Al unui vis ce nu voia să fie,
Rămâi în mine — dulce și străin,
Ca o eternă, tristă nostalgie.