sărutul tău e în consonanță
cu arpegiile zilei nesfârșite, nota staccato
care îmi e etolă
trupul tău, arie transparentă
a haloului din scala de nuanțe a lunii
e al brațelor mele spectrale
pe aba de vise
te prind ușor și te risipesc alb
aurul din oase se descompune lent
pe epiderma atonală
te respir în ultimul chenar al țărmurilor
necunoscute, diatonice
conturate în solfegiile apusului.