Să te surprinzi rostind cuvinte golite de conținut,
Să îți privești emoțiile pierzându-și din substanță,
Să te obișnuiești cu abisul prea de la-nceput,
Să păstrezi față de tine însuți cea mai sigură distanță.

Anevoiosul cu-al său tremur se-arată plictisitor de lin;
“Trebuie să ies din mine însumi”- intonez șovăitor
Dar miezul nu se-nduioșează câtuși de puțin-
Nu-mi pare rău că pot să mă iert atât de ușor.

Cum să știi ce simți dacă simți că totu-i imitare
Când va zăbovi minutul, atunci am să-ncep eu?
Dar nu înseamnă nimic, este doar o stare
Are să treacă așa cum mi-au trecut mereu.