La confluența între reinventare și dedublare,
Jonglând cu muchia dintre aici și altundeva,
Ai vrea să capturezi cu vrere, cu mirare,
Ceva ce printre degete nu ți-ar scăpa.

Căci ești ca o sită, prin tine totul se scurge,
Nu reții nimic din ce nu e de aruncat,
Și frizezi paradoxul, fără teama că te-nfrânge,
Și zâmbeşti larg căderii, ca unui salt calculat.

Spre pante te-ndreaptă pasu-ți alunecos,
Când încolțeşti firesc din mişcare-n mişcare,
Înspre fioruri bovarice, fără contur şi rost,
Unde vrei doar să te pierzi în propria-ți visare.

Căci ești ca un curent compus din poveşti
Care-ndeamnă prin fire încurcate la mal,
Şi când te consumă, atunci te întregești -
Fără fragmentare, ce-ar mai fi real?