|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ război Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 6
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-03-26 | |
La marginea ne-rostirii,
unde cuvintele încă nu se născuseră, iar liniștea nu știa că e liniște, zăcea o iarnă înfiptă în sine— o stană de frig care-și uita propriul nume. Se spune (dar nimeni nu ține minte cine spune) că sub coaja lumii, în miezul ne-văzutului, un sâmbure de lumină s-a gândit pe sine. Nu a încolțit— a ezitat întâi, ca orice început care bănuiește sfârșitul. Și din ezitarea aceea s-a născut primul tremur. Nu vânt, nu timp— ci o neliniște verde, crudă, care și-a învățat singură rostirea: mugur. Iarna a râs în cristale, și râsul ei a devenit ger— un alfabet de ace, scriind peste lume: „nu”. Dar mugurul nu știa să citească negația, așa că a continuat. A împins întunericul cu umeri de sevă, a spart tăcerea în silabe de clorofilă, a conjugat lumina la prezentul imperfect: eu cresc, tu crești, el încă încearcă. Când a ieșit la suprafață, nu era victorie— era traducere: frigul devenea apă, apa—șoaptă, șoapta—culoare. Legenda spune că primăvara nu vine, ci se inventează, an de an, din greșelile iernii și din încăpățânarea unui aproape-nimic de a nu rămâne nimic. Și de atunci, în fiecare ram, câte un mugur repetă mitul— nu ca să înflorească, ci ca să demonstreze tăcerii că poate fi spartă din interior.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate