Te-aș fi urmat și dincolo de moarte,
Pentru că viața asta nu ne-a fost de-ajuns,
Dar ale tale, negândite șoapte,
Au ridicat tăceri de nepătruns.

Toamna, poate și iarna de-ar veni,
Ori timpul ce se pierde și revine,
Nicio durere nu cred că aș mai simți,
Căci ai ucis tot ce trăia în mine.

Dacă m-aș mai naște încă o dată,
Te-aș regăsi, firește, dar tăcut,
Aș șterge clipa aceea blestemată
În care tot răul pare că a început.

Aș merge iar pe drumuri fără nume,
Și tu cu siguranță m-ai răni,
Fiindcă a rămas aceeași lume
În care tare greu îmi este a iubi.

N-ar mai fi timp nici pentru vindecare,
Vom dispărea atunci și tu, și eu,
Ca rana care încă mai tresare,
Și n-ar mai încăpea în Dumnezeu.