La ușa ta n-o să mai bat
Și nici nu mai întreb de tine;
Tu ești al timpului păcat,
Venit să ardă tot în mine.

Ai fost cândva tot ce aveam,
Dar te-ai îndepărtat de mine,
Căci pare că eu nu serveam
Jocurilor tale meschine.

Ai ucis tot ce era pur
Și-ai transformat tăcerea-n rană;
Tu, demon dintr-un timp obscur,
Ce-ai otrăvit orice icoană.

Voi arde pozele cu noi
Și amintirile comune,
Și voi îngropa în noroi
Respectul dintr-un timp anume.

Nici n-am să privesc înapoi,
Căci totul a fost doar minciună;
Nicio secundă n-am fost „noi”,
Ci doar eu singur în furtună.

Acest poem e-un monolog
Al unui suflet plin de ură,
Ce l-ai ucis, lăsând zălog
Un zâmbet fals și-o semnătură.