Dumnezeu de sus, azi-noapte mi-a spus:
„Du-te pân’ la ruși și adu acasă
Tezaurul luat și n-om mai fi supuși,
Oaspeți oropsiți chiar la noi la masă.”

Noi nu cerem milă, hrană sau pomană,
Vrem doar să trăim mândri între Carpați,
Nu ne-a îngenuncheat Poarta Otomană,
Și din greutăți am ajuns bărbați.

Ne-am iubit pământul, numele și neamul,
Cu palmele goale, poate, am luptat,
La biserici, astăzi, încă sfințim hramul,
Iar de Dumnezeu ne-am apropiat.

Suntem, cum se spune, mândri fii de daci,
Nu ne e rușine să muncim cinstit,
Știm ce e durerea, căci am fost săraci,
Iar din ce aveam tribut am plătit.

Chiar de veacul trece și în jur e scrum,
Noi stăm neclintiți, atașați de glie,
Căci din demnitate ne-am făcut un drum,
Iar din libertate, imn de vitejie.