Când din mâini îți faci stilouri
să-mi trasezi, fragil, conturul -
Șoptește-mi, te rog, ecouri
ca să-ți pot găsi cusurul.

Nu-mi lua trupul, ia-mi răbdarea
și ține-o până se frânge -
Nu din dorința de-a te avea
ci din foamea care plânge.

Strecoară-te sub pielea mea,
intră-mi în suflet și-n vene -
Si-așa am să te pot ierta
când te-oi privi printre gene.

Privește-mă puțin mai mult
ca să mă simți numai a ta
Și rămâi, pentru mine, mut -
doar eu să-ți tulbur liniștea.