Durerea frunzei de trifoi
Am fost și cel mai trist ateu,
Am fost și îngerul căzut,
Am fost și tu, am fost și eu,
Am fost regretul din trecut.
Am ars în vise fără rost,
Tot ce era mai bun în mine,
Din durere fac adăpost
Și o grădină din suspine.
Am rătăcit sub stele reci,
Cu gânduri ce urlau în sine,
Scriind în palmă versuri seci,
Iar totul arde sub ruine.
Am vrut să cred că pot salva
Puținul ce trăia în noi,
Dar am rămas cu lacrima
Durerii frunzei de trifoi.
Dar poate tu sau poate eu,
Prin timp, ne-om regăsi menirea,
Copii uitați de Dumnezeu,
Nu am aflat ce-i nemurirea