Cu tine vino-mi! Să îmi vii când suflet singur mă prefac și-n calde-apusuri viorii să mă cuprinzi, ca un copac ce crengi cu vise argintii își leagănă venusiac. Să-mi vii! Atât! Ar fi prea mult? Și-n prag, cu aripi albe, mari să te oprești- ca mai demult- și strecurându-te, să-mi pari că ești ceva mai mult decât un gând infam și abătut.