|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ război Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 12
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-03-18 | |
În umbra unui vis ce stă să piară,
Te chem din hăul timpului tăcut, E o dorință, ultima, amară, Un ciob de suflet de demult pierdut. Tată, îmbrățișează-mă strâns acum, o dată, Simte-mi tâmpla arzând pe pieptul tău, În lumea asta rece și ciudată, Ești singurul adăpost de orice rău. Dar fă-o repede, te rog, nu zăbovi, Strânge-mă tare, până la durere, Căci frica-n oase-ncepe a-ncolți Și-mi soarbe și ultima putere. De ce atâta grabă? Te întrebi tăcut... De ce mi-e foame de acest moment? Pentru că simt cum cerul s-a rupt, Iar eu sunt doar un oaspete absent. Mi-e teamă că lumina o să vină Și pleoapele se vor deschide greu, Iar pumnii mei vor strânge doar lumină Și umbra ta, pierdută-n curcubeu. Mi-e teamă că mă voi trezi din zbor, Înainte ca brațul tău să mă cuprindă, Și voi rămâne iar un călător, Cu brațele întinse spre o oglindă. O singură dată... repede... atât... Să simt că ești, chiar dacă e un vis, Până nu-mi pune viața degetu-n gât Și mă trezește-n propriul meu abis.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate