Azi dimineață am ieșit cu părul ud
din casă, dar nu ți-am zis -
mi-era frică de dojenile tale.
Vezi tu, suflete, între timp
s-a uscat, am devenit,
din nou,
aceeași eu - cea de toate zilele.
A fost, totuși, pentru mine,
un act de curaj :
știam c-am să răcesc,
dar în prostia mea...
Am îndrăznit.

Azi am ales să nu-mi pun zahăr în cafea.
La ce bun, mă rog ?
Toți trebuie să ne obișnuim
cu amărăciunea.

Bem cafele la suprapreț,
fugim după autobuze,
metrouri, tramvaie...
Și în fuga absurdă a sufletelor
risipite prin gări, peroane
și stații - aici voiam s-ajung :
Uităm să fim noi.
Am renunțat azi la zahăr, iubite,
în favoarea aromei tale
și a soarelui, să știi -
m-am lăsat încălzită de el.