Mort îmi este sufletul în acest hazard,
Ucis de lumea crudă și zgomotoasă
Unde am învățat să iubesc fără să ard -
Spune-mi tu, nu-i o antiteză frumoasă ?

Am fost caldă odată, când totul era bine,
Iar lumea mea simplă avea un demers...
Și m-au risipit în palme străine -
Acum, în mine, zace doar un vers.

Iubit-am cândva, dar într-un fel grotesc
Mi s-a topit tot sângele în glorie...
Sunt totuși om și acum, încă mai iubesc -
Dar dragostea-mi arde invers în memorie.

Te-aș ruga, suflete, dacă inima ta poate,
De la dragostea mea să nu ai așteptări:
Doar păstreaz-o întreagă, nu o sparge-n șoapte -
Mi-e frică să nu se piardă în întrebări.