-91-

 Nu prea dorești să îți divulgi adâncul.

Ridici un zid înalt, ferit de patimi,

din ceea ce nu-i spus și nu poți spune.

 

Apoi îl înconjori cu ape line,

cu pietre care știu ce e răbdarea.

 

Ai înota în el: nu vrei să-l tulburi.

 

-92-

 Adâncurile ies la suprafață

când febra ta atinge cote-nalte:

pustiul arde-n tine, carne-n strigăt.

 

Se-nvolburează apele, damnate,

inundă suprafețe liniștite.

 

Cobori c-un ton - aduci noblețea-n strigăt.

 

 -93-

 Te înspăimânți de ceea ce-n adâncuri

tot răscolește magma de emoții,

săgeți acide îți împlântă-n carne.

 

Treptat, înveți să-ți domolești abisul.

Nu-i exercițiu magic, doar credință.

 

Pe nevăzute, treci din carne-n spirit.

 

-94-

 Chiar și adâncu-ți dă lecții de viață:

să nu-l ignori prea mult, că-i simți prezența.

Nici n-ai habar ce bogăție-ascunde!

 

Căci dincolo și dincoace de tine

nu suprafața-i sfântă, ci adâncul.

 

Te poartă-n el, iar tu îl porți în tine.