Primăvara se deschide
ca o rană plină de lumină.

În crâng, trandafirii respiră roșu,
iar păsările umplu aerul
cu fragmente de cer.

Câmpurile mă cheamă.

Dar între mine și iarbă
stă o inimă arsă,
ca un pod prăbușit.

Lumea trece în verde,
oamenii merg prin lumină.

Eu rămân pe marginea primăverii
ascultând cum, în piept,
cenușa învață
din nou
să bată.