Întunericul de azi
semăna perfect
cu ziua de ieri.

Speranța mi se cuibărise la piept –
o baionetă Sollingen
cumpărată de pe eBay.

Îi spuneam
că îmi e frică de întuneric.
Fredona Lily Marlene,
răsucea tacticos o țigară,
mi-o potrivea între buze
și mă ruga
să tac.

Amintirile ei miroseau
a noroi,
a sânge american
și a frig.

În somn
o striga uneori
pe iubita yankeului Tim,
mort în tranșee,
și îi cerea scuze:

entschuldigung, Emily,
entschuldigung...

Uneori îmi cerea
să-i cânt
Ciuleandra,
să-i spun povești
cu săniuș
și teze.

Îmi ceream scuze
că am amintiri
atât de cuminți.

Baioneta mea zâmbea,
se lipea de obrazul meu
și mă ruga,

în fiecare seară,

să nu adorm
niciodată
înaintea ei.

Pe frontul meu

nimic nu e nou