promisiunile
pe care nu le verifică nimeni dimineața
ocupă locul din pat
al oamenilor care n-au mai ajuns acasă

ca să mă vindec
încep să te uit caligrafic
acopăr la față
lista cu poeme horror
care nu se autodistrug
fiindcă ți le-am scris îndrăgostit
sincer și psihotic

mii de nopți am promis
că mă las de droguri și am eşuat
sau nici n-am încercat de fapt
şi treptat am încetat
să cred că dragostea este răspunsul

nu m-am lăsat nici de moarte
doar am amânat-o
pentru un moment mai nepotrivit
ca un șarpe care refuză
să-și mai poarte pielea vinovată
înapoi în gaura comodă

cu mulți eoni în urmă
am deschis larg tot ce aveam
ca să scuipi viitorul
direct în gura mea
aproape rușinat
că încă supraviețuiesc
ți-am permis să te piși pe prezent
cu o tandrețe tulburătoare

am numit asta intimitate

acum nu sunt neapărat viu
doar greu de îngropat
o materie încăpățânată
care s-a săturat sinistru
să folosească apropiații
ca pe ieșiri de urgență

orașul încă doarme
iar eu sunt zgomotul din visul lui
mă atașez de abandon
ca un mărțișor târziu
un memento mori ieftin
dar simbolurile servesc
interpretării nu definirii

curând va răsări antisoarele
o farfurie încinsă pe fund cu bricheta
un disc cu miezul ars
și raze ruginite de rușine
/ ca o bomboană de portocale
magmă pe limba unui dependent
/ ca o otravă omniprezentă
strălucind stupid în ochiul creației
/ ca un animal educat
să creadă că lanțul e podoabă

ies aburi din tot ce simt
deschid brațele larg să-mi întâmpin nimicul
îmi alunecă declarații de dragoste
pe podeaua udă
printr-o gură de canal care n-a mințit

opresc muzica măcar pentru azi
dar tu rămâi pe repeat
cu țiuit agonizant în gânduri
white noise compus din râsul tău

după ce-am dansat împreună
nici liniștea nu mai sună la fel

toată lumea caută un nume
pe care să-l strige dimineața
eu chiar caut liniștea care rămâne
după ce se disipează
parfumul de praf de pușcă

păcat că nu ducem lipsă de arme

unele lupte de stradă se termină
doar atunci când nu mai are
cine să tragă sau cine să salveze

m-am predat
numai când am rămas ultimul
vorbeam singur și priveam pe vizor
am spus cu voce tare că vreau să trăiesc
și nu mai știam cum

o bombă nucleară cu vitamina D
de la dumnezeu și durere
şi al dracului de dor ce-mi e
cade din a cincea dimensiune
mă îndoapă insistent
cu o dulce degradare sintetică
care mă plictiseşte la culme
în arșițe alternative

şi-n stadiu de erupție solară
rămâi binecuvântarea vieții mele
napalm şi cremă de gălbenele pe buze
leagăn pentru cuvinte crăpate

iadul personal continuă bucuros
îmi tai singur gâtul și supraviețuiesc
cauterizez rana
ca un veteran al eternului război intern
instruit de trauma sa primordială
că unele lumini
te atrag doar ca să arzi mai frumos