E linişte şi paşii mei sărută zăpada,
Doar sunetul lor se aude, un cântec aparte.
Pe alocuri, cu şoapte se scutură zada
Şi gândurile îmi zboară departe...

Aburul respiraţiei calde pluteşte
Şi gerul muşcă cu poftă obrajii dezgoliţi.
Iarna întreaga poveste îmi şopteşte
Şi ţurţurii reci lucesc nu foarte cuminţi...

Cărarea albă ce duce departe,
Mă cheamă, mă poartă cu ea în poveste.
Doar eu, paşii, cântecul iernii aparte
Şi sărutul gerului ascuns printre creste...

Fulgii transformaţi în neaua cea albă
Mă privesc timid dintre ace de brad,
Tresar simţind mâna ta caldă,
Sărutul ce vine şi fulgii care cad...