Am ajuns în acel punct al nopții
în care liniștea
ne-a împachetat cu specificația
"fragil".
Face asta la nesfârșit,
cu nerușinarea comerciantului
care extinde termene de valabilitate.

Spre est mergem toți:
perechi de turturele care sfidează
gravitația,
polițiști care așteaptă la pândă infractorii,
strogoi care umblă pe vârfuri
în locuri în care nu au voie să
mute obiecte.

Până la est fac o oprire,
acea oprire nocturnă, în care,
corpul meu trimite cascade subterane.
Apoi toată existența mea
se rezumă la forme cu proprietăți
limitate.

Dacă Dumnezeul meu
m-ar fi educat Montessori
ne-am fi regăsit cu toții pe o plută imensă,
înaintând spre un est suprem,
consumați de o liniște care ne reciclează,
devenind cascade redundante.