chiar nu am nimic eroic de povestit lumii
sunt banalul banalitãţii
un fel de soldat care sapã tranşee
în calea avioanelor

desfac de sens ornicul
rãsucesc secunda
o întorc de o mie de ori
în o mie de feluri
cine sã-mi verifice unitatea

câte vieţi sã înţeleg zborul
câte morţi sã nu mai înţeleg nimic
din târâşul viermilor
această armată a descompunerii
care sapã fãrã entuziasm coridorul
dintre douã îmbrãţişãri cu pãmântul
şi o pauzã de respirat cerul

azi nu sunt copilul soarelui
fiecare rãsãrit se rãsteşte la mine
nici luna nu mã recunoaşte
fiecare noapte îmi dezveleşte neantul
nici deşertul nu mai ştie ţãrâna
oceanul nu mã ştie biped
nici cerul fãrã aripi

azi sunt copilul nimãnui
nici lacrimi n-am
nici sân de mamã
sunt aşa de lipsit de eroism
sap tranşee fãrã rost
precum un soldat banal din trupa regulatã
care apãră de inutil
o biatã viaţã