Luna se scurge blând pe pielea ta
Ca o rugăciune de argint pe un altar viu,
Noaptea își apleacă fruntea peste noi
Cu lumina stelelor tremurândă.
Te privesc și universul își pierde echilibrul,
Iar stelele cad tăcute în ochii tăi,
Ca niște păsări obosite de infinit.
Sting luminile și ne așezăm sub gutui,
Părul tău răvășit îmi mângâie obrajii,
Iar lumea parcă tace ca să nu ne tulbure,
Pielea ta e o mare liniștită,
În care sufletul meu se scufundă fără teamă,
Iar fiecare atingere a ta
Aprinde în mine galaxii nerostite;
Dacă aș putea aș strânge
Toată lumina stelelor în palme
Și ți-aș așeza-o pe umeri ca pe o mantie.
Tu mă minți frumos în culori
Și nu ești doar iubire,
Ești furtuna care mi-a răsturnat toate tăcerile,
Ești locul unde toate drumurile mele,
Au încetat să mai fugă.