Groapa săpată
de toată iubirea
care nu fusese
sau nu mai era,
mustea de noroi
din pământ și lacrimi mute.

Mai greu îmi era
să te împing în groapă
Întâi de frică să nu răcești,
Apoi erai greu
iar eu atât de goală
că parcă loveam în eternitate
cu un balon.

Tot de frică să nu-ți fie frig,
am început să arunc câte un pumnuleț de țărână
până te-a acoperit bezna
din care erai făcut.
Dar îți mai vedeam umărul
care îmi fusese pernă
și tâmpla cândva zgomotoasă.

După câte o ploaie tremuram iar:
să nu-ți fie rece,
să nu-mi fie dor...
Dar te-ai desfăcut și,
dinspre tine, în mine,
au crescut flori de lotus