Dalta îngheţatã a tãcerii
ne desparte
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spaţiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc sã regãsesc
inorogul alb,
care renaşte doar pentru o clipã
din spuma zãrilor dimineţii,
pe când tu arunci nade
în care vrei sã prinzi umbrele asfinţitului,
sã le ţintuieşti departe.
Dar amândoi recãdem istoviţi
în aceeaşi tulpinã
din care ne extragem sevele.
Liniştea moale şi densã a singurãtãţii
ne respinge rãnile înjumãtãţite.
Sã ne punem capetele
unul pe umãrul celuilalt!
Ascultã cum,
ţinându-ne de mânã,
ne creşte aripa îngereascã!
Eu sunt aripa dreaptã,
tu eşti aripa stângã
şi doar împreunã
putem fi un zbor întreg.