Ochii tăi nu pot părăsi pământul
pare o meditație, ancorare în plumb.

Te urmăresc fără să clipesc,
de parcă aș putea rata clipa
în care dorul va învinge teama,
când respirația ta și pulsul meu
se vor întâlni în gât.

Zgomotele străzii mă smulg
din anticipare
în certitudinea luminii zilei,
aprinsă peste întunericul
de a nu te fi privit în ochi,
nici azi.