Casa de sticlă sclipește.
Carnaval între mine și ea.
Zilele de ieri mor cu ochelari opaci.
Felinare stinse clipesc.

Soarele arde.
Tavanul scârțâie sub vânt.
Pielea suge crema de soare.
Porumbeii ciugulesc sfârșitul.
Ochii pătrați jumulesc gene mecanic.


Arde.
Nu se satură.

Până ieri, liniștea se strecura.
Pieptănul colcăia în goliciunea lui.
Reclamele căscau guri toxice.
Sub șapcă, totul tremura.

Casa știa.
Mă spovedea.
Îmi privea castana arsă.