-Încerca de ieri să sară,
O scrumbie mai bizară,
Peste frunza grea de nalbă,
Din gradina lui Moş Jalbă.
În hăinuța-i aurie,
Ca floarea de păpădie,
Sălta mândră că-i isteață,
Hărnicuță şi-ndrăzneață.
Colorată cum e ea,
Scrumbiei nalba-i plăcea.
Și cum casă nu avea
Îşi făcu sălaş sub ea.
Copii are o mulțime,
Dunărea o ştie bine.
Și aşa cum e fireşte,
Ca orice mamă de pește,
Croşetează, îmleteşte,
Spală, calcă şi gătește.
Năzdrăvani ca niște zmei
Drăgălaşii prichindei,
Bat din palme că le place
Cu algele să se joace.
Și aleargă soarele
Cutreerând apele
Pân’răsună iarăşi glasul
Mamei:
-De cină-i ceasul!
Pe năsuc şi obrăjori
Dânsa-i spală de trei ori.
Aripioare, codișoare
Cu săpun de tămâioare.

Printre ierburi, sălcioare,
Unde-i gârla ca o floare,
Veni-n fugă la cei mici,
Doamna învățătoare, Plici.
Grijulia învățătoare,
Scoase dar o carte mare.
Abecedar se numeşte!
Pentru copilaşi de peşte.
Dar privindu-i circumspect…
Ceva îi păru suspect.
Cu solzii vâlvoi și fără tărăboi,
Le declară iute război:
-Ia, staţi locului, „soldați”
Iar plecaţi să vă-mbăiați?..
Și îi puse să citească,
Să scrie, să socotească.
Le spuse cum se cuvine,
Fiindcă dânsa ştie bine:
-Aveți carte, Aveți parte!
Și lumină mai departe.
Însă fiii de scrumbie
Cum se vede, cum se știe.
De jucat, s-ar tot juca,
Fără a mai învăța.
Cartea pare că îi muşcă,
Lei îi par scăpaţi din cuşcă.
Hai la joacă! Hai la joacă!
Ei ştiu bine cum să facă.
Să dea fuga, să înoate
Dau din aripi cât se poate
Printre peştii aurii:
– I-ati văzut şi voi copii?…
-Daaaaa!!!
Răspunse-un pici sadea.
Sub o plantă tropicală,
Ce le ține loc de şcoală,
Suflă-n flaut şi-n fagot
Eu să îi opresc nu pot.
Cântă, joacă și filmează,
Puştii ovaționează.
Parcă ar fi duminica
Altfel nu-mi pot explica.
Dimineața, cu mama se hârjonesc,
Se învârtesc, se răsucesc
Dar când văd că nu-i de glumă,
Cu mâna pe uniformă
Jură că tusea-i sugrumă
Sau că apa are spumă.
Şi se-ascund sub aricel
Să-i ferească de apel.
Trândavii nu vor la școală!
Nu le pasă, se răscoală.
Azi nu vor mâine nu pleacă
Cu-învățatul nu se-împacă.
Iar dacă sunt neatenți,
Doamne! Rămân repetenți.
Dar educația, vedeți,
E un dar pentru băieți!
Căci cititul, învățatul,
Ca și Motanul Încălțat,
Îl preschimbă pe sărac
Într-un mândru aristocrat.
Mi-a spus-o un arici aseară,
Sub o floare de secară,
Sau poate-o vulpe cu blană...
Ori o stea mai năzdrăvană?
Dar tu, copile, de-ai citi,
Multe taine ai mai ști!


Inima Dunării (Strofa de Aur)

Dar mama-pește, cu ochi de mărgean,
Știa un secret din vechiul tăpșan:
Că-n Dunăre, peștii cu solzi de aur curat,
De multă Europă ar fi fost... „împrumutați”.

Căci aurul lumii e greu și e rece,
E hoțul ce vine și slava ce trece.
Ea-i spală pe prunci de praf și de zgură,
Să poarte doar aur în duh și în gură.

Nu haina e mândră, nu solzul ce străluce,
Ci mintea ce știe povestea s-o ducă!
Căci „cartea are parte”, așa cum se știe,
Și-n suflet de pește, și-n fir de chilie.

Citat:
Dacă în Dunăre ar crește pești cu solzi de aur, toată Europa ar fi fost furată demult.

Camelia Orița / din volumul cu același nume/