Camelia Opriţa: din cartea – Cuvântul deschide gândul omului, publicată de Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019

Rugă pentru cei fără grai

Câinii vagabonzi — condamnați la mizeria ruinelor,
Naufragiați pe insule gigantice de gunoaie,
În timp ce noi, lunecând prin singurătăți negre,
Am uitat porunca și am pierdut calea.

Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al lor.
Ele nu destăinuie nimic, sunt necuvântătoare,
Dar devotamentul lor topește aerul polar
Și face mugurul să cânte în inima ierbii.

Gândiți-vă: un zâmbet de animal prin nepăsarea noastră,
O invocare mută pentru un dram de afecțiune,
Iar când se sting, istoviți, la căpătâiul unei pietre,
Își unesc trupul cu pământul și sufletul cu stelele.

Se mai rupe o piatră din munte,
Mai crește pământul cu o inimă frântă de tristeți,
Mai cade un anotimp în hăul lumii,
Pierdut pe veci, neauzit, neîmplinit.

Urmăm suflete pe care nu le-am auzit din trufie,
Căutăm umbre imaginare în ecouri de lemn,
Uitând că lumea nu se schimbă prin mari decrete,
Ci prin hrana dată celui ce n-are stăpân.

Motto:
Să hrănești un câine fără stăpân
Nu va schimba lumea,
Dar va schimba lumea
Acelui câine.