Să-mi spele ploaia grelele păcate
Și sufletul să îl transforme-n scrum,
Căci dorul care zace încă-n el se zbate
Înmugurind din ură, el se preface-n fum.

Să spele ploai-a mea singurătate
Căci ea renaște iar, la infinit...
Din vechea mea iubire, în eternitate,
Doar pietre se aleg în sufletu-mi pierit.