Tristețe optimistă

Oasele
îmi trosnesc,
urechile
îmi ţiuie
şi, uneori, pocnesc,
picioarele
au cărări diferite
şi nu mai vor să m-asculte,
gândurile,
mereu în trecut,
care, deşi plin,
este amestecat şi confuz,
prezent,
fără rost,
viitor,
făr-orizont,
trup bolnav,
şi suflet mort,
din fericire,...
încă mai pot!