Fluturii mi-au dat semne toată vara,
Eu priveam - nu înțelegeam...
Lumina caldă pășea pe ramuri
Și mă topeam în ea - visam...

Nu-mi rămânea decât ce credeam
Într-o lume complet dezacordată,
Iar în amurguri rămâneam violetă,
Ca la eclipsă, în fața soarelui, eram...

Negre și gri câmpuri, invadate de corbi,
Și oameni care ne conduc, mereu, orbi...
Eu vreau să renunț la măști, la muzica din căști,
Vreau să visez în aer liber, până ies din București...

Iartă-mi firea ascunsă ca umbrele nopții,
Și fii tu soarele meu, la capătul porții
Care se deschide atunci când, goală,
Mă deschid, la eclipsă, altfel ca la școală...

Iartă-mi durerea ascunsă de colțul din zâmbet,
Care nu lasă-n urma ei decât dezamăgire și urlet;
Și acceptă-mi iubirea frântă ca o salcie lângă lac,
Și am să știu că, goală fiind, sunt plină, ca un copac

De muguri noi, de vise noi, de praf de stele
De iubiri noi, ramuri - mlădițe noi, și flori printre ele...
Alb, atât de mult alb, invadează acum negrul,
Încât ochii mei sunt orbiți și văd oniricul...


Eu am iubit partea întunecată a lunii amare,
Și am stabilit pentru lumea noastră noi hotare;
Știi bine că doi fluturi nu conviețuiesc în iad,
Și dacă unul se înalță, altul cade risipit, în vad...