Rugăciunea ca mister
Îți aduce și penumbre
Ce te-nalță
Pânי la cer
Cu zbateri de iele
Sumbre.
C-ai să fii
O nonființă
Te bagă-n sperietură
Și te umple
De credință
Din călcâie
Până-n gură.
Alții
Nu acceptă
Nonființa care vine
Și cu firea lor
Ineptă
Cred că n-o să piară-n sine.
Timpul nu ucide
Tot,
Mai rămân urme
Din noi,
Care vor
Și
Care pot
Să arate
A strigoi.
Și dacă-l asculți
Pe Nietzsche,
Filozoful mult blamat,
Despre urme
El ne zice
C-ar fi bine
De păstrat.