Sub culmea cetății cu ziduri crăpate
Veghează bătrȃnul soldat de duzină,
Cu pleoapele grele, închise jumate
Și porțile minții scăldate-n rugină.

Pe străzile-nguste cu șanțuri săpate
Curg torțele hȃde, noroi de lumină;
Cocioabele sumbre, hȃrdaie, palate,
Se zbat hohotind cu burta lor plină.

Ȋn turla damnată un ceas gongul bate
S-anunțe iertării că noaptea-i mezină.
Din pletele ploii se scurg pe cetate
Semințe-ncolțite de iederă fină.

Adoarme bătrȃnul cu vene-nnodate
Ȋn iedera moale, șopȃrlă divină;
Pe scări cavalerii cu cruci negre-n spate
Adulmecă norii mȃnați de rutină.