Alb, pare trecutul tivit de lacrimi,
alb trebuia și viitorul din privirea de sticlă,
dar timpul parcă stă în loc neclar în nuanțe.

Aprind ultima fereastră de alb,
ultimul zâmbet din roșul răsăritului,
în timp ce albul devine istorie.

Trec cu vederea ultimul apus, asteptând răsăritul
ce pare a fii alb, dar totul rămâne neatins de timp,
iar nuațele mult așteptate fac cerc aruncând nuanțe de alb.