Voiam să‑ți ucid privirea absurdă
Să‑ți absorb orice gram de viață de‑atunci,
doar pentru a‑l avea eu însămi și‑atât!
În camera unde fusesei absent
și azi, și ieri, și‑n clipele grele...

Îți urăsc amintirea din holul verde și strâmt.
Și fermitatea mâinilor tale‑mbibate‑n minciună
ce ating atâtea siluete false feminine.
Da! Doare orice gând îl am despre tine
Și faptul că ești un suflet al oricărei „ei”!

Aș opri pașii ce‑i făcusem lăsându‑te‑n urmă
I‑aș întoarce mai aproape de tine,
dar timpul nu‑mi permite regretul acesta.
Iar visul mi‑l inundă un „el” și un prezent.
Tu însă vei fi slăbiciunea mea! Și trecutul!...


[ in amintirea unui 2008 ] Jolanda Dosa.