Iau martor firul ierbii să spună tot ce sunt
Când trece buza coasei și-l culcă la pământ
Și firul alb, lunatic, de cânepă topită
Când melița-l sfărâmă-n puzdări ca-ntr-o ispită
Și dus în jocul apei iau firul de răchită
Cât frunza-i întârzie în clătinări de vânt!