Zeii n-au fost zămisliți, cum sunt oamenii croiți,
îmbrăcați fiind ei, în viață, cu o mantie, ca față
care-adună, ca-ntr-un tom, ce pe om îl face om
și cu care se confundă, cei cu sinea mai plăpândă,
dar care-n al morții țol, dispare... prin protocol.

În Sisteme, dinainte, când creați au fost din sfinte,
n-au prins vremi așa de dure, precum omul e să-ndure,
cum și cei ce-or veni după, și mai greu vor duce-n pupă,
căci cu cât lumea-i mai joasă, densitatea-i mai vârtoasă...

Dânșii-s foarte-mprăștiați, nefiind ferm în ei cuplați,
componentele fiind date, mai mereu, prin altă parte.

Eul poate fi prin Soare, iar prin aștri, mădulare.
Sufletul, un corp astral; corpu-eteric; material...
toate sunt împrăștiate, întru sfere-nfășurate
purtând straie și obiele, în comun, ca părți din ele.

Și pe Terra,-n haine fizice, unii-și au trăiri specifice.
Focul, aerul și apa, sunt chiar pentru dânșii groapa
în care se manifestă, prin trăirea lor, celestă.

Ce în plus va da frământul, este-acuma și pământul!
care va fi suportat, doar de omul, nou creat,
corpul, pe care îl poartă, având chiar această soartă...

Zeii ne apar ciudați, doar pentru că-s judecați
după mintea unui om, ce-i constrânsă-ntr-un idiom
unde dânsul se tot vede, cum e-acuma, în corsete.

Un ceva ce-i dă o formă, ce întruna se transformă!
apărând ca o unealtă, pentru ce în ea exaltă:
gând, afecte; o voință, toate ce-l trezesc la știință,
exprimate prin secreții, întru orișice direcții!

Însă, de-am gândi corect, omu-i încă imperfect!
stăruind, prin a sa minte, că ar fi de o sorginte
ce-i născută ca să moară!... totul fiind cu socoteală
doar pe intervalul acordat, ce prin moarte-i lichidat,
nevăzând o continuare, după ce viața-i dispare...

Despre viitoarele lui derme, nu are idei prea ferme,
neavând habar că-n timpuri, va via sub alte nimburi
care-l vor reînnoi, cu dotări, pe-atunci la zi,
multe dintre cele vechi, devenind oarbe-n priveghi...

Dovedirea-i după moarte, când pe sus și el se-mparte!
doar că prin a lui privire, decesu-i, zic... finală știre!
așa că... griji nu își face, să strângă din timp mijloace
pentru ca, după-asfințit, să meargă spre răsărit,
ceea ce-l cam ține-n umbră, neștiind pe unde umblă...

De fapt, pentru insul auster, existența-i un mister!
nevăzând el, mai încolo, de al simțurilor, solo...

Chiar de nu mai e din trei, mortul fiind pe jos, în stei
și el este tot o sferă, cu ce starea-i mai oferă,
prin care-s împrăștiate, mădularele-i mai coapte
ce de jos au fost suite, fiind cu spirit împletite...

Structurate-n energii, toate sunt prezențe vii!
care se arată-n forțe, radiind ca niște torțe,
într-un fel și conștiente, chiar și-n dragoste potente!
și-asta, căci au fost create, dintru aste artefacte...

Dar sunt multe și prin dos, ce-n iubiri nu-s cu folos,
strălucind prin rațiune, dară seci de-afecțiune
care-acum sunt retrograde, fiind sarea... de prin bucate...

Ce mai sus spun, că-i un om, e doar sufletul, inform!
ce așteaptă cu răbdare, să îndrume-altă-ncarnare
sau, după o judecată, altă viață... elevată!
dacă-o merită și-i scrisă, în Creație fiind prinsă,

care e demult sfârșită, momentan fiind împlinită
manifestarea ce o plagiază, pe măsură ce-o-ntrupează.

Adică, mai altfel spus, pentru omul mai restrâns:

Divinul concepe proiectul, Creația fiindu-i obiectul,
iară ierarhiile din Dânsul, vor îndeplini parcursul
prin care, a Sa creație, transpusă este-n ideație,

ca apoi, printr-o manoperă, să fie repusă-n operă,
în formele materiale, chiar la scări industriale!
căci Anthropos, unicat, este-n mulți, multiplicat,
însă... nu... ca fiind identici!... Orișicare-s autentici!

Chiar de piesele sunt tipizate; acelea-și fiind repartizate,
interacțiunile, dintre repere, nu cunosc aliniere!
așa că, oricare viață, va fi-un soi, cu altă față...

Omul este-o unitate, integrală, cu de toate
fiind el într-un fel creat, pentru-a fi eliberat
de constrângeri, de model și de tot ce-adună-n el
pentru a-și alege,-nsemn, fără-a se-atârna de lemn,
toate cele, ce-i dispar, lăsând, totuși, un sumar...

Doar că libertatea-i dată, pentru ființa întrupată!
nu cum zic mulți, cu dispreț, cum că trupul... e un fleț,
un soi doar de pușcărie, pentru fraierii din glie,
ei fiind spirite-nălțate! din eroare-mpământate!
când o aripă și-au frânt și-au picat, mult prea abrupt.

Dar de o să-și mai revină, țop!... în starea lor divină,
căci în ei se-adeverește, pic din El, care-i mândrește...

Lumea zeilor e însoțită, de o știință intuită
ce-i primită ca un har, de în viață-aveai habar
stăruind spre ce-i virtute și crezând în nevăzute!
ș-asta căci doar în ăst fel, dezvolți simțuri pentru Cer.

Altfel, însoțindu-te cu răul, ele-ți vor descrie hăul.

Fapte cu un iz... bizar! pentru omul prea carnal...

Forma se-ntregește-apoi, coborând lumi, înapoi.

Ființa, ce s-a dilatat, tot strângându-se-n format
va-mbrăca pe rând din țoale, dezbrăcate la urcare
ce de-acuma-s reformate, spre a fi din nou purtate!
iar când viața se cuprinde, toate-or fi ca mai-nainte,
dar cumva, mai la grămadă; ființa nefiind prea rodată!
iar cele, suprasensibile, mai târziu devin lizibile.

Abia după ce-i născut!... treptat omul e cusut
cu tot ce i-ar aparține; până atunci, neparte-n sine
și în ordinea firească; dată-i fiind să-l definească...

Dânsul poate să și moară! fără-aș duce totu-n poală
și chiar fără să-nțeleagă, cum de ființa-i nu e-ntreagă
pentru că, ce-i metafizic, ascuns e de simțul fizic,
iară omul, cu toptanu', din materie și-a tras sumanu'
unde stările, suprasensibile, toate sunt imprevizibile...

Timp de șaizeci-ș-trei de ani, își adaugă noi fani
și-asta-n perioade fixe,-n câte șapte ani cuprinse.
Trei sunt părțile trupești, alte trei sunt sufletești
și-încă trei, spirituale, ce-s acum doar trufandale.

În primii douăzeci și unu, își va repeta tot drumu'
care-a fost urmat în curs, fiind anterior parcurs,
ca până la patru-ș-doi, să-și impună propriul croi,
iar până la șaizeci-ș-trei, să anticipeze și-alte căi
care îl vor îndruma, înspre ce-o fi, altcândva...

Cum e-n orice perioadă, care spre-mplinire-i dată.

Ce-a fost ieri, ce-i azi; ce-i mâine; e treimea ce îl ține.
Trecutu-i trupul, ce-nvoiește; momentu-i duhul, ce scornește,
iar spiritul, profețitor, spre virtute-i precursor...

Anii-n minus... sau dați peste! întru karmă-s cu poveste.
Viața ce ar fi normală,-i cât o zi universală
care-n anii, de la noi, ar fi circa... șapte-ș-doi...

Chiar dacă privim la om, citindu-l, ca pe un tom,
înscrise fiindu-i toate alea, care-i întăresc vigoarea
și care de el se țin... totuși... nu prea-i aparțin!

El e încă doar un făt, ce-i ținut mai prin-ndărăt
de muma care îl naște, din mai vechi sau mai noi moaște,
departe încă, de a fi... spiritul... cu pirostrii.

Însă-n cazu' lui, matera, ce-l susține, este Terra!
'n toate formele-i sensibile, dar și-n cele invizibile
prin care și ea, ca ființă, viază într-o conștiință.

Mama... zisă biologică, prinsă și ea este-n logică,
însă, numai pân' la faza, când va fi să vină barza!
care fătului-i donează, componentele de bază,
care-au fost croite... ver, pe când mortul era-n Cer,
integrate fiindu-i toate, până la maturitate
când practic, din vechiul ou, se va naște omul nou...

Cine moare mai din vreme, se întoarce mai devreme
ăsta fiind un avantaj, pentru-acel care-i urmaș
căci forțele neconsumate, înspre el sunt reportate
putând astfel să se nască, cu-o dotare mai cerească
ce-i va da supra-putința, să își sublimeze ființa...