Ți-aș da să strângi la pieptul tău un milion de raze atunci când viața devine fadă, când e frig și rece. Te-aș duce la soare... de fapt, ți-aș da soarele meu să te încălzească, chiar dacă voi fi departe sau nu voi mai fi deloc. Așa voi ști că nu am trăit degeaba.

Ți-aș da dimineți cu aroma de cafea, ți-aș da seri cu muzică în surdină, însoțite de un pahar de vin cu picior, din care să mă preling asemeni unei urme de ruj roșu aprins. Ți-aș da miros de zăpadă și de piersici, să îți aduci aminte cum alergam și râdeam în hohote.

Ți-aș da creioane colorate să îți coloreze viața în cele mai vii culori, astfel încât să nu te mai văd niciodată trist, ci, din contră, să îți aduci aminte că... undeva, cândva, cineva chiar a simțit că ești special.

În felul ăsta voi fi mereu acolo... în ADN-ul tău... voi fi parte din tine, deși... departe.