Nu-i venea a crede lucrurile simple ce ea i le spunea cu atâta greutate... aproape toată ființa lui se-ascundea de fapt în spatele unei frici enorme de a nu fi real fiecare rând din propozițiile ei scrise aparent cu ușurință...
Dar niciodată rândurile scrise de ea nu aveau valoare pentru sufletul lui rece însetat după materialism... scria într-adevăr lucruri simple.. ciudate... poate fără sens... și nici măcar el nu vedea un viitor micuț artist fără sprijin în interiorul corpului ce-l voia atât de mult... așa fraged... cald... numai al lui... Dar peste 10 ani? când pielea moale va avea cute?... sau peste multă vreme când va avea mirosul specific bătrâneții?...
...Îi era greu să spună lucrurilor pe nume... iar pielea mâinii ei simțea acum o piele mai aspră... fermă... de un bărbat ceva mai matur....
Și-și amintise povestea începută undeva pe holurile unei școli al fluturelui albastru ce devenea mai vulnerabil cu fiecare milimetru ce-și extindea aripile grele... Și se zicea cândva că totul are un motiv să se întâmple... la fel și picătura cristalină de ploaie ce căzuse pe aripile sale... dar motivul?... iar vechiul fluture ciudat... pierduse praful aripilor și refuza să zboare... spre o margine de apă... spre o catedrală verde... spre un bulevard cu porumbei... preferând să se lase călcat în picioare de aglomerația singurătății de la șes...
Pășea în clădirea rece din spatele ușilor mari de lemn... în stil medieval... clasic... privirea și-o aruncase asupra vitraliilor... sparte din păcate din cine știe ce cauze... Coborâse patru trepte sub nivelul pământului... și-ncerca să înțeleagă noțiunea unui „alt acasă”... Se văzuse în oglinda dulapului crăpat și recunoștea fața unui copil schizofrenic ce nu-și știa nici măcar adresa... doar statuia de piatră a așa-zisei prea sfinte femei... halal femei... în nici un caz nu sfinte... dar atât de indispensabilă...
Vedea patul gol... vechi dar necunoscut, în care va adormi câteva zeci de nopți... visând că din încăperea strâmtă alăturată, el să iasă cu un zâmbet dornic de un joc nevinovat ce avea ca urmare o curățenie necesară a penelor de covorul rupt.. strâmtorate constant de unduirea corpurilor goale ale celor doi induși de pasiune sau plăcere animalică de simțire repetată a interiorului unui corp de femelă rece...
Se trezea însă rapid din visul idiot ce nu avea să capete contur indiferent de situație...
Și nu putea să se maturizeze... avea însă treapta pe care nu putea păși în rolul de copil... și nu voia ca el să aibă o viață mai rea în mijlocul singurătății când ea nu putea să îi ofere decât sentiment etern.. nimic mai mult... căci fiecare genă... devenea asemănarea arborelui genealogic...
Dar indiferent cât ar fi vrut... n-avea să uite niciodată visul... dorința... banca albastră... teatrul... brazii... ori concertul... ploaia... mirosul fânului ud... Iubea totul... dar nu va mai recunoaște asta niciodată... acel el se pierduse pe un bulevard european celebru... probabil francofon... Se gândea doar adesea ce ar fi fost dacă ar fi renunțat la albul dungat cu negru pentru o ceartă de gelozie... și nu avea să își oprească dorul de adversarul pe care-l iubea enorm...
Suspina în gândul că ar fi vrut ca totul să fie altfel... dar nu putea schimba nimic... În vest se pare că nu era loc pentru doi....


[ J.D. ]
16.septembrie.2009