Claudiu Banu este un vizionar, un mare regizor al propriilor sale himere, pe care reuseste sa le prezinte cu un ochi extrem de populist, si de aceasta data nu ma folosesc de acest termen in valentele sale peiorative. E interesant sa ai de-a face cu un spirit macinat de intrebari care are capacitatea de a le prezenta in maniera pop, fara a soca pe nimeni, fara a impinge pe nimeni nici macar la suicid cerebral. Citindu-l pe Claudiu Banu constati ca nu trebuie sa iti bati prea mult capul nici cu metaforele, nici cu trimiterile eclectice, parabolele sale fiind la mintea cocosului si captivandu-te ademenitor tocmai prin simplitatea scrierii si prin invitatia free. Iarasi trebuie sa imi sprijin afirmatia si sa amintesc ca intre un concert Jethro Tull cu500 de mii biletul si unul Alphaville gratis, totusi, orice iubitor de muzica new-wave ar fi devenit peste noapte iubitor de Jethro Tull. Desi facil, epicul luiClaudiu Banu te obliga sa te transpui. Nu iti chinuiesti mintea, pur si simplu te lasi absorbit, iar durerile ulterioare de cap le pui evident pe seama presiunii atmosferice. Si cand este stenic, Claudiu te face sa te intrebi de ce esti stenic, iar daca putin iti pasa de tine, cu siguranta nu vei putea scapa de intrebarea: de ce este lumea din jurul meu stenica, mi se suge cumva energia?

Stelutele primite pentru textele sale nu sunt nici ele de mirare, dovada simpla a faptului ca: „chiar de esti fantomas si-ti creste par pe nas” (ca sa citez un mult-uitat cantec de pe vremea luimiki cea zvapaiata) tot gasesti intelegere la autorul cu suficienta cultura vizuala pentru a posta o pipa si a subtitra: Ceci c’est une pipe!

”Lucruri simple” este un poem egoist, un poem al apetitului pentru reluare, un poem care ar putea la fel de bine sa figureze si pe programul unui meci de fotbal, propovaduind in favoarea statului acasa, in fotoliu, unde televizorul iti ofera ocazia sa privesti regretul sau fericirea cu ralanti-ul, in mai multe variante. Maniera de redare este simpla si constanta, nimic nu sparge previzibilitatea fenomenului, pe acest calapod Claudiu Banu reusind sa construiasca o mitologie personala.

Începuse o ploaie inversă ca o fugă de îngeri
picăturile reci își căutau norii
lucrurile fulgerau cerul
lumina se desprindea greoaie pământul gemea contorsionat
iar nouă ne intrau lacrimile înapoi în ochi

Pe alocuri autorul reuseste, probabil involuntar sa starneasca confuzie si atunci cei mai carcotasi se intreaba daca nu cumva logica ar fi trebuit lasata deoparte la intrarea in templul luxuriantelor imagini marca Claudiu Banu. Primul vers, atat de evaziv cum pare ar putea duce greul unui poem independent, asa ca nu imi pot ascunde deceptia ca autorul nu a pedalat putin pe aceasta sintagma invaluita in ceata.

Începuse o ploaie inversă ca o fugă de îngeri

Fugim de ingeri sau fug ingerii. Daca fugim de ingeri, e clar ca acestia sunt pe pamant (si deja sunt altfel de ingeri, probabil pompierii de la Mihailesti inainte de a se baga in gura lupului), caci numai asa ploaia isi justifica inversul. Daca sunt insa in cer, e clar ca au aripile murdare, si fug invers pentru a provita de ploaia care dejoaca apometrul. Si la fel de bine, planul ingerilor poate sa nu se intersecteze cu cel al autorului, dandu-i cititorului ocazia sa improvizeze pe tema fugii heruvimilor: de ce, in ce scop, cat de repede. Ceea ce insa este clar ca lumina zilei este ca intr-adevar, Claudiu Banu este consecvent sentimentului de „inger alergand” (nu neaparat de inger decazut), iar poemul exceleaza in aceasta gama:

pe umeri purtam o nostalgie sumară
ne lingeam rănile
ne evocam întoarcerile
îmbrățișam lumea
crucile dispăreau din cimitire
ne ștergeam pe de pe harta sufletului toate amintirile
bucuriile
tristețile
apoi mai târziu am început să ieșim încet încet din noi
ne scoteam unul pe altul din sânge
tu îmi luai aripile înapoi în tine
eu îmi luam cuvintele

mai spre seară am adormit în pântecul liniștii
așteptând să fim născuți încă o dată

Cinic si totodata parsiv cu silogismele, autorul reuseste sa isi duca mai departe nostalgia, printr-un final scartait ca rasul vampirului din finalul de la Thriller. Este un ras mecanic, este un ras la aparaturii niciodata unse cum trebuie catre mecanicul stie-tot.

Rege neincoronat al nostalgiei, Claudiu Banu nu spune nimic nou in „Apropierea lina de nostalgie”, insa de aceasta data prezentarea depaseste cu mult lirismul dinpoemul anterior:

locuiam într-o rană peste care îți trimiteai fluturi
să-mi spele picioarele dezghețate și sfinte,
să-mi crească pe spate iluzii de melcii fără capete de mort
pe care îi alergai în parc și îi ascundeai în pântecul ierbii

scoteam de prin buzunare visele și aruncam după tine,
până când te loveam și aflam că te doare, că îmi ești aproape,
apoi țipam, îmi desfăceam pieptul în cruce,
te închideam lângă îngeri, tăceri și iubite,

mai târziu, îmi găseam echilibrul, îți răscumpăram fragmente de liniște,
după care amețit îmi tăiam o ureche și un ecou,
îmi scoteam ochii și îmi așezam în loc două tăceri de sticlă
sângerându-te,

astăzi mi-am amintit că ni s-au terminat mâinile
după ce ne-am pierdut unul în altul,
si am rămas fără cuvinte,
fără cuvinte,
chiar înainte să-ți scriu că-mi lipsești

Daca ar trebui sa rezum acest poem la cateva idei si sentimente, as spune ca reprezinta speranta din timpul furtunii. Ochii autorului duc un razboi teribil cu obisnuinta, vad ceva si in secunda urmatoare gandesc: sa nu aiba coada, ca iar e dracu, sa nu aiba tricou cu numarsub sacou ca iar e Mutu, sa nu care cumva sa rada ca iar este Nea Nelu.

să-mi crească pe spate iluzii de melcii fără capete de mort

Marele avantaj al lui Claudiu Banu este acela ca undeva in sinea lui, se autocenzureaza cat poate de tare, traieste mereu, intens, teama ca s-a intins prea mult, ca a spus prea multe exprimand acelasi lucru. Si tocmai acesta pare a fi secretul reusitei sale, iar acest poem vorbeste despre acest succes, faptul ca poemele sale sunt destul de scurte, iar finalul te faci sa iti spui: putea sa scrie si despre asta.

astăzi mi-am amintit că ni s-au terminat mâinile
după ce ne-am pierdut unul în altul,
si am rămas fără cuvinte,
fără cuvinte,
chiar înainte să-ți scriu că-mi lipsești

Rationamentele sale sunt telescopice, se trece lin dintr-o parte in alta, fara crampe, fara nici cel mai mic efort si fara straturi de 10-15 centimetri de adeziv, care sa sutureze doua senzatii incompatibile. Claudiu Banu construieste idei din cuvinte, si nu cuvinte din idei, fiind genul de autor caruia daca ii arati manusa iti va construi nu doar un singur personaj, ci cel putin 50 de personaje carora le-a trecut prin mana respectiva manusa.

„Amplitudinea presimtirilor” exploreaza mai departe nostalgia, se joaca mai departe cu permutari de ochi cu ureche si nas, mai fumega inca meridianul GreenWitch al creierului dupa un brain storming cu mecanica umana atribuita norilor, cuvantului sau increatului. Intalnesc cateva strofe de o frumusete iesita din comun:

O să plouă,
norii și-au citit soarta în podul palmei,
străzile își vor spăla trecătorii grăbiți
și umbrele dansului nostru.

Topos drag lui Leonard Cohen si lui Bob Dylan, intalnim si aici acea singura femeie, la ceasul potrivit, sub ploaia potrivita asteptandu-te la rascruce de drum, iar tensiunea acestei strofe sincere si expuse este potentata de ultimul vers care, fie vorba intre noi cam arunca ceva gaz pe foc, contrazicand multe dintre afirmatiile anterioare, Daca este vorba despre o posibila dedublare, nu autorul Claudiu Banu se dedubleaza, ci rationamentul sau pesimist rupe fraiele si isi prezinta toate variantele:

Prin visul acesta gri,
tot mai adânc ne vom ascunde în noi.
lumea aceasta de carne n-o să ne știe.
Așa că nu privi in urmă,
o să plouă suflete,
și doar o femeie te cunoaște,
nu poți fi salvat.
(“nu primești dragoste când ai nevoie de dragoste”)
..............
Undeva în trecut,
urmele ei se vor șterge
și numai bătrânii s-or mai întâlni cândva
să-mi povestească
iubirile neîntâmplate.

Mai are vreun rost sa comentez ultima strofa? Din nou aceeasi portita deschisa catre un „sequel” al beste seller-ului anterior de box office.

„Al treilea si ultimul poem despre mine” imi intareste convingerea cu privire la sensibilitatea pe care o simte Claudiu Banu pentru foiletoane, regasita dealtfel si in universul sau mitologic, in recuzitele uzitate. Sa-mi fie cu iertare, dar exista oare film din care Claudiu Banu sa fi vazut doar prima parte sau ma rog, una dintre ele? Stars Wars I, Trilogia inelului II, Superman III.

Intro:
Se dă pagina și se citește următorul poem,
plin de clișee la fel de uzate ca și acesta,
care bineînțeles, nu e despre mine,
e despre prima fisură vizibilă pe cer,
prin care ne vom strecura ghearele,
ca într-o perpetuă zi de ieri,
până când se vor zări cuvintele sângerând
și ne vom înspăimânta de ceea ce am devenit.

Verse 1:
Între timp o să căutăm împreună și o apă neagră despletită de ploi,
Eli, eli, acele ploi în care să-mi opresc rătăcirile,
să-mi spăl carnea aceasta murdară de Ea,
să–mi uit spovedaniile de iubire,
în numele Tatălui, al Fiului,
Al sfintului duh:
Amin.(tirEa)

Bridge 1:
Cred că era ceva nelumesc, care mă încătușa în prezența Ei,
rămâneam mereu nemișcat,
aproape înghețat de iubirea neîntâmplată
dintre noi.

Noaptea îmi strecuram câte-o bucată din inimă
prin toți bărbații din lume.
Îmi așezam imediat în loc
ceva din inexplicabila tăcere de zeu
care-mi slujește drept scut.

Chorus:
Ah inima mea sângera Poezie,
Sângele meu mirosea a Ea,
Ah,.Iasomie... totul în mine se transforma…

Bridge2:
Când aluneca pe lângă mine
chiar și umbra mea își întindea coastele lungi
să o cuprindă.

Verse 1.
Verse 2(?).
Chorus x2
Bridge 1.
Bridge2.
Outro:

Alas poor Nanu,
bătrâne,
toate trec,
la sfârșit vom suferi o metamorfoză kafkiană,
chiar și eu o să-mi curăț mâinile de sângele vostru
într-o apă neagră.

Pana acum m-am intalnit cu cel mai postmodernist poet al autorului, care isi da ultima suflare a talentului sau, pentru a pune cap la cap perceptii, nostalgie, amintiri, nostalgie, preitenie, nostalgie, muzica, nostalgie, sonet, nostalgi, nostalgie, nostalgie. Nu de pomana am spus sonet, priviti din nou cu atentie aceasta poezie si veti descoperi maniera de prezentare a sonetistilor:

Ah inima mea sângera Poezie,
Sângele meu mirosea a Ea,
Ah,.Iasomie... totul în mine se transforma…

Bridge2:
Când aluneca pe lângă mine
chiar și umbra mea își întindea coastele lungi
să o cuprindă.

Stenicul palpita de altceva, nu de forta, nu de vigoare ci de nostalgie, de sensibilitatea interioara care clocoteste si care il face pe autor sa isi spuna: acum mi-e bine, e drept ca maine o sa am febra musculara, dar daca imi fac o incizie, oare muschii mei nu vor trai cu regretul motricitatii?

„Al doilea poem despre mine” profita si el de postmodernism pentru a putea trimite aluzii renascentistilor, si goticilor, nu ai cum sa citesti acest poem si sa nu revezi intr-o fulgerare litografii cu ingeri sau sa nu iti rasune creierii de cantate profane.

sunt ghinionist,
când vine vorba de poeme cu mine ca spațiu al experimentului
cititorii mi se târăsc pe sub piele către afară
ies și intră după bunul lor plac
cum se va întâmpla și după versul acesta
(Corul:sau poate chiar înainteee)

așa că de acum suntem numai noi doi
încăpem lejer aici (dă-te mai incolo)
eu de o parte - tu de cealaltă -
la mijloc - iubirea măcinându-ne încet
în jurul cuvintelor ce se târăsc leneșe către Ea
încăpățânate, mereu către Ea
(Corul: toate drumurile se târăsc totdeauna către Ea
sau poate chiar înainteeee)

în dimineața asta am scuipat sânge
(Cineva din cor: roșu carmin care curge, menstruație indicibilă care plânge )

Ajungeee!!

Ea a venit cu mine în dinți să mă vadă
la orele de vizită,ca în fiecare dimineață,
a venit cu mine în dinți să mă vadă
(Un spectator: de trei ori a venit si a plecat, ca în toate diminețile )
numai să mă vadă
numai să mă vadă
dar eu am scuipat sânge
privind în gol
ca într-o oglindă

(Ecoul: sau poate chiar înainte....)

Corul antic in viziunea lui Claudiu Banu s-a adaptat vremurilor, vestimentatia este in ton, se poarta mult portocaliu si verde si cine doreste, poate sa isi poarte podoaba capilara dupa bunul plac. Asta in speranta ca cineva, ratacit prin sala, ascultand prestatia acestuia va emana un rationament care sa trimita la principiul „tempora labuntur”.

Renunt sa mai citesc poeme cu titluri sobre la Claudiu Banu si sper sa gasesc esafodaje fragile la poemele cu aparenta de parodie. „Langa un vierme” este in ciuda asteptarilor mele o alta reusita. Mai mult umor ca de obicei, insa, sa fim realisti, nu am trecut de la cinism la Doru Octavian Dumitru, ci de la cinism am ajuns la Cioran.

Mă bâlbâi inutil prin aceste zile,
repetibile de la o vreme,
și mi-e altceva..
De frică,
am început să mă retrag într-un pahar de tequilla
să mimez fericirea
lângă un vierme.

Printre doua poeme cu aluzii de lejeritate, trebuie spus ca se simte din plin influenta muzicii asupra autorului, care stie sa echilibreze spusul cu o dentitie frumoasa sau cu un ruj atragator. ”Poveste cu lup” este un poem existential, miroase din belsug a Strainul si isi permite luxul pierderilor in parabole fara a luxa ideaticul si fara a umple cu apa barca exprimarii:

Nu știu ce avea pădurea aceasta,
îi era altceva
prinse a vorbi cu noi
și-n depărtare un lup ciudat ne tot amenința
setea.

Rare paradoxurile gramaticale la Claudiu Banu, atunci cand insa apeleaza la ele, poemele respective ne anunta din start ca tensiunea cumulata pe parcurs se va descarca carctic spre final:

În fine, cineva a zis
(poate chiar eu – decăzut în uitare)
să vânăm lupul de la capătul nopții
ce ne urlă în sânge
așa…
ca o eliberare…

Si uite asa ne intoarcem la ideea cu care incepusem aceasta forfecare: mult regret, multa nostalgie, si oare de ce? Pentru ce? Se justifica ceva in toata aceasta carte a lui Claudiu Banu care se scrie de la o zi la alta, in toata acest purgatoriu al fericirii?

Rezumand, imi permit sa prezint o reteta simpla, pe baza careia sunt concepute si realizate poemele lui Claudiu Banu, singura mea doleanta este aceea de a incerca sa accedeti in josul formulei prin parcurgerea treptata a nivelelor pe orizontala:

referential

baza de date a fenomenului

social
etnic
ludic
religios

valenta vizuala si auditiva

ironie si parodiere

referential ironic

baza de date a fenomenului acceseaza parola subconstientului cititorului

luciditatea de a cristaliza tropii

FARA CONCLUZIE
(imuabilitatea nostalgiei).

Cititi-l pe Claudiu Banu. Eu nu i-am gasit defecte, poate ca nostalgia spala orice pacat al timpului anterior. Exista resurectie prin nostalgie?

Plus si minus

Plus
- nostalgie profunda, analizata spectral
- colaje ideatice cu trimiteri cu dublu semantism: pentru eruditi, pentru profani
- tropi inventivi folositi armonios

Minus
- variatiuni pe aceeasi stare
- cinismul deloc ludic, superioritate dezisa prin temperare
- titluri mult prea eclectic alese.