După ce-l săltase securitatea și-l eliberase după doar o săptămână, Grig fusese privit, multă vreme, cu neîncredere de colegii de la spital. Mutalău fusese și înainte dar imediat după incidentul respectiv intrase într-o stare de încrâncenare care îi nedumerea, cum îi nedumerea de altfel și prietenia lui cu Vlad Radaicovici care avea un caracter total opus. Mulți își închipuiau că făcuse vreo înțelegere cu respectivii și devenise informator de-i dăduseră drumul atât de repede! Nici gărzi suplimentare nu mai făcea nici peste program nu mai rămânea. Căpătase parcă un aer de aroganță cu costumul lui de ginerică – singurul pe care de altfel îl mai avea – cu dunga pantalonilor impecabilă, cu lungimea atât de bine potrivită încât să fie doar cu un milimetru deasupra pantofilor, cu manșetele cămășilor ce erau întotdeauna cu șapte milimetri mai lungi decât mânecile hainei, cu halatul lui de un alb strălucitor – cum nimeni nu mai avea în tot spitalul - cu aerul lui de prinț oriental cu bonetă, ușor încruntat, niciodată zâmbind, cu o privire ce parcă arunca fulgere uneori, spatele lui drept pe care puteai pune cumpăna fără să-ți dea eroare de verticalitate, cu excepția curburilor aferente, cordialitatea - ce-i uimea pe mulți - pe care i-o arăta de fiecare dată șeful de secție de la interne despre care se zvonea că va deveni director după pensionarea actualului, faptul că nu participa la ședințe și nici la cursurile de marxism-leninism ce se țineau la spital după program - când el trebuia să fie la Club pentru antrenarea milițienilor – toate acestea îi făcură pe unii colegi să se teamă de el iar pe alții să-l invidieze. Cum niciodată în viață nu fusese privit cu simpatie, chiar dacă din alte motive, suspiciunea colegilor nu-l deranja. Era obișnuit. Suferea doar pentru că nu fusese el în locul boxerului Nicolae Linca ce luase medalia de aur, la jocurile olimpice de vară desfășurate în Australia, la Melbourne, în noiembrie - decembrie 1956. Zâmbise, totuși, când fusese nevoit să le explice milițienilor „ce jocuri de vară pot fi în luna decembrie?!” În continentul Australia, aflat în emisfera sudică, este vară în decembrie!

Încet-încet se obișnui cu obligația de la Club care nu-l mai stresa atât de tare, iar relația lui cu Căpitanul, care răspundea de cursanți, se îmbunătățise considerabil. Din salariu reușise să-și cumpere ceva haine dar le ținea în șifonierul maică-sii sau agățate pe pereți. Cu primele veniturile din pariuri, și-a achziționat un șifonier. Norocul lui că în locul librăriei italiene de pe Calea Victoriei apăruse un magazin de mobilă și nu a trebuit să alerge prea mult; pierdea populația la cultură dar câștiga la confort!
Cum maică-sa, pe lângă faptul că era destul de chibzuită, ținea și la siluetă, afirmând deseori că burta nu are fereastră, iar el nu era pretențios la mâncare, în doi ani reușiseră să strângă destui bani pentru remobilarea întregului apartament. Nu era mobila stil pe o avuseseră dar era făcută totuși la comandă, după gustul lui. Doar valoarea sentimentală nu putea fi înlocuită de noul mobilier. Cât despre actualul proprietar al tabloului, maică-sa nu-i mărturisise nimic. Probabil nici nu-și permitea să-l răscumpere, încă.
Văzând că veniturile lui, datorită activității de la Club, crescuseră nesperat de mult, îi propuse maică-sii să-și înceteze activitatea de asistentă doar pentru a avea grijă de garderoba lui. Nici un coleg din spital nu avea cămăși la fel de bine călcate ca ale lui. Maică-sa era expertă. În perioada respectivă apăruse moda cu cămăși de nylon care le puteai îmbrăca fără să le calci, dar Grig nu le suporta, i se părea că nu poate respira în ele. Fusese obișnuit de mic, de fapt de când ajunsese în București, cu cămăși din bumbac, din in și chiar cu cele din cânepă care erau din fibră naturală.

Într-o dimineață, când nu se luminase încă de ziuă, din toamna lui 1957, în timp ce ieșea obosit pe poarta spitalului, după o tură de noapte, se trezi abordat de o siluetă ce tocmai intra:
- Bă țigane parcă erai în provincie!
Inițial se încruntă Grig – de mult nu-l mai făcuse cineva țigan – dar recunoscu vocea Clarei și pentru a nu rămâne cu enunțul doar în gând, ca pe vremea studenției, răspunse imediat:
- Și-a donat mama o parte din bijuterii, ca să revin în capitală! …cu ce ocazie pe la noi? continuă el neștiind la ce persoană ar trebui să i se adreseze.
- Sunt noul medic secundar de la interne! Spuse aceasta, peste umăr, în timp ce urca cele câteva trepte de la intrarea în spital.
Grig se înclină, chiar dacă Clara nu-l mai privea. Zâmbi fericit! Era încântat că o va vedea mai des. Erau trei din generația lor în același spital, e mai bine când ești printre cunoscuți, cel puțin pentru el care, mizantrop din fire, socializa mai greu cu persoanele abia cunoscute. Faptul că nu-și dăduse încă examenul de medic secundar nu-l deranja deloc, la asta se gândea mai mult maică-sa, Grig era concentrat deocamdată pe pariurile sportive prin care își rotunjea considerabil veniturile; fiecare cu prioritățile lui!